Despre acrilat – un material minune – şi despre costul unui dinte de plastic
Când vorbim despre un dinte de plastic, vorbim despre element acrilic, adică despre o coroană din acrilat (la culoarea dintelui), cu care se poate îmbrăca (acoperi) un dinte care are leziuni, de obicei carii, mai întinse şi care nu se pot trata prin simple obturații ("plombe").
Cu alte cuvinte, vorbim despre o coroană total fizionomică.
Acrilatul (răşina acrilică) este un material foarte frumos ca aspect final, însă, din pricina rezistenţei scăzute (comparativ cu coroanele metalice, metalo-ceramice, ceramice, zirconice), astfel de coroane nu sunt folosite decât ca îmbrăcări provizorii ale unui dinte, până la acoperirea lui cu coroana definitivă, solidă.
Majoritatea oamenilor, când este vorba despre coroane total fizionomice, se gândesc imediat la ceramică, la porţelan. Aceasta, până la urmă, este o tendinţă firescă, având în vedere vechea şi larga utilizare a porţelanului în acest scop, popularitatea pe care şi-a câştigat-o (şi pe drept cuvânt) în timp.
Calităţile porţelanului – cele estetice şi mecanice – sunt excelente, este adevărat, indiferent de contextul protetic în care este folosit, dar lumea scapă din vedere că porţelanul nu mai este de mult singurul jucător pe piaţa restaurărilor total fizionomice (cât costă un dinte de plastic).
Acrilul – un material nedreptăţit
Şi, mai ales, această lume uită sau, pur şi simplu, desconsideră un material minunat, ce prezintă multe beneficii față de ceramica tradițională.
Este vorba despre vechiul şi bunul acrilat, material care îşi joacă propriul lui rol important într-o stomatologie modernă, performantă. El este folosit cu succes şi în afara domeniulu stomatolo-gic, într-o multitudine de aplicaţii, de la unghii false până la sticla rezistentă la spargere.
Cât priveşte stomatologia, acrilatul a găsit în acest domeniu multe nişe valoroase.
Avantajele acrilului față de porțelan
Nici măcar vestiţii dinţi de lemn ai lui George Washington se pare că nu erau făcuţi din lemn – peste 180, 190 de kilograme forţă acţionează asupra dinţilor în timpul mestecării, ori lemnul nu poate răspunde acestei sarcini enorme, precum nu poate răspunde nici cerinţelor estetice. Probabil că în realitate s-au folosit, pentru protezarea edentaţiei lui, dinţi de animal sau de ceramică (porţelan).
Porţelanul a fost de mult timp şi este şi în prezent preferata alegere a medicilor stomatologi. El este estetic, durabil, rezistent la pete. Însă porţelanul prezintă şi dezavantaje (cât costă un dinte de plastic).
Dezavantajele porţelanului
- Deşi duritatea lui este vestită (porţelanul poate eroda şi dinţii naturali cu care intră în contact ocluzal), el are o rezistenţă destul de scăzută ca material, fiindcă este fragil. O presiune prea mare pusă pe o astfel de coroană (dar şi punte sau proteză) , poate face ca porţelanul să crape sau să se deterio-reze în alt fel.
- Alt dezavantaj este tocmai acela pe care l-am menţionat mai sus: datorită durităţii lui, el tinde să provoace o uzură vizibilă a dinților naturali opuşi, cu care interacţionează în procesul masticaţiei.
- Ca să nu mai vorbim de faptul, cunoscut de toată lumea, că porţelanul este un material scump; orice tip de proteză, micro sau macro, ce este realizată din- sau conţine porţelan este costisitoare financiar.
Porţelanul, un material scump din cauza manoperei
Acest lucru se datorează cantității intense de muncă care trebuie să intre în fabricarea fiecărui dinte, a fiecărei coroane, a fiecărui set de dinţi aparţinători unei proteze (cât costă un dinte de plastic).
Turnarea materialului, încălzirea în cuptoare speciale la peste 14000, confecţionarea efectivă a căptuşelii acrilice, de către tehnicianul dentar expert, prin suprapunerea straturilor succesive de material ceramic – toate acestea sunt proceduri de laborator pretenţioase, ce implică energie, timp, talent, rigoare absolută (mai ales că este vorba despre un lucru artistic, de asemănări, imitaţii etc.)
Acrilatul: fabricare mai uşoară, preţ mai ieftin
Comparativ cu porţelanul, lucrările din acrilat dentar sunt uşor de realizat – fie că este vorba despre o coroană, fie despre o proteză (bază+dinţi).
Procedurile, în cazul unui singur dinte, a unei coroane, constă în luarea amprentei (negativul situaţiei dentare), turnarea unui model (pozitivul situaţiei dentare), executarea unei machete din ceară a coroanei, topirea cerii şi transformarea ei în acrilat prin adăugarea într-o nouă amprentă a pulberii şi lichidului (formele sub care răşina acrilică este prezentă în stare brută), întărirea materialului la temperatură înaltă, prelucrare, adaptare pe model, lustruire.
Nu mai descriem aici şi cazul protezei mobile (cât costă un dinte de plastic).
De aceea, dinţii acrilici sunt mai uşor de produs şi mai ieftini. Un alt avantaj este o duritate acceptabilă spre bună, datorată unei bune flexibilităţi. De aceea ruperea poate avea loc mai rar, mai ales cu o grijă adecvată la mâncare, mestecare etc.
Avantajul porţelanului, în acest punct, faţă de acrilat este că, datorită rezistenţei lui superioare, el poate avea o viaţă mai lungă
Despre domeniile de aplicaţie a acrilatului şi pasiunea pentru material
Alte utilizări ale acrilatului includ amprentele dentare, lucrările provizorii (precum punţile dentare), realizarea protezelor dentare, implanturi. Acrilul poate fi numit un material minune, datorită numeroaselor sale posibile utilizări în varii domenii.
Există medici stomatologi pasionaţi de domeniul acrilatului (şi nu de alt material mai faimos şi mai scump), care urmăresc şi se documentează în permanenţă asupra evoluţiilor lui tehnologice, a ultimelor aplicaţii şi a calităţii lucrărilor protetice realizate din el.
Preţul lucrării de acrilat şi reglementări în acoperirea tratamentului
Preţul unei restaurări acrilice nu poate fi unul general valabil, ci unul specific clinicii la care pacientul se tratează, specific cabinetului respectiv. Cel mai bine este de aflat tariful unui astfel de tratament proteic direct de la medicul protetician (cât costă un dinte de plastic).
Referitor la noile reglementări ale Casei de Asigurări de Sănătate aflăm că: “Pacientul poate fi asistat gratis atunci când are dinți lipsă în gură, când unul dintre dinți sau mai mulți i s-a rupt, când unul dintre dinți e atât de tare distrus încât necesită o coroană. Dar dintele, coroana și proteza de care va beneficia gratuit sunt numai din plastic”.
Iar plasticul, adică acrilatul, este folosit preponderent doar pentru realizarea lucrărilor provizorii, şi nu a celor definitive.
“Măsura este salutară”, susţin medicii, “dar insuficientă atât timp cât Casa nu mărește și bugetul medicului stomatolo”.
De asemenea, este important să ţineţi cont de faptul (şi să nu uitaţi) că, în asistența medicală primară și în asistența medicală ambulatorie de specialitate de medicină dentară, utilizarea cardului național de sănătate se face la momentul acordării serviciilor medicale.
Deci, luaţi cardul de sănătate la dvs. atunci când vă duceţi la cabinetul stomatologic!
Înaintea începerii tratamentului dentar, este necesar ca medicul să vizualizeze în detaliu şi în ansamblu situaţia dvs. oro-dentară. Clinica House of Beauty, din Pipera (www.hobclinic.ro), care se constituie într-un proiect stomatologic unic, vă aşteaptă, cu servicii şi tehnologii de top, să-i treceţi pragul.
Lasă-ne un comentariu